S-a dat decizia. Ce pedeapsă a primit președintele din Turcia care a lovit un arbitru. Nici clubul nu a scăpat
Federația de Fotbal din Turcia a anunțat măsurile luate după incidentele de la meciul dintre Ankaragucu și Rizespor, când președintele gazdelor l-a bătut pe arbitrul partidei. Forul de la Ankara l-a pedepsit pe bașkan, dar nici clubul nu a scăpat de sancțiuni. Ce a decis federația turcă.
Pedeapsa primită de președintele lui Ankaragucu
Remiza dintre Ankaragucu și Rizespor, 1-1, meci din campionatului Turciei, a fost marcată de scene înfiorătoare, care au avut loc după fluierul final. Președintele clubului gazdă, Faruk Koca, a intrat pe teren și l-a lovit cu pumnul în față pe centralul partidei, Halil Umut Meler. Acesta a căzut la pâmânt, fiind lovit cu picioarele și de alte persoane și a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a putea părăsi terenul.
La patru zile de la episodul violent, Federația de Fotbal din Turcia a stabilit sancțiunile pentru Faruk Koca și clubul Angarakucu, la care joacă Olimpiu Moruțan. Astfel, bașkanul echipei din Ankara, arestat luni seară, a fost suspendat timp de cinci ani din fotbal și nu mai poate ocupa nicio funcție în cadrul vreunei echipe, notează Millet. Acesta își anunţase demisia înainte de a primi decizia federației.
În plus, clubul a fost amendat cu 60.000 de euro și va trebui să joace 5 meciuri cu porțile închise. Campionatul Turciei, amânat după scandalul de la Ankaragucu – Rizespor, se va relua pe 19 decembrie, iar partidele din etapa programată în weekend-ul care vine se vor disputa în ianuarie.
Halil Umut Meler vrea să se retragă din arbitraj
Arbitrul Halil Umut Meler a stat în spital timp de 36 de ore, fiind diagnosticat cu fractură a obrazului și hemoragie la ochi. La externare, acesta a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate și a spus că se simte bine, dar că nu știe când va reveni pe teren pentru că nu a luat nicio decizie în acest sens.
„Nu este nicio problemă cu starea mea de sănătate. M-au sunat cei de la UEFA (n.r. cu privire la revenirea pe gazon), dar alte detalii voi da mai târziu. În acest moment nu am luat nicio decizie. Tot ce-mi doresc acum este să merg acasă și să mă odihnesc„, a spus arbitrul turc, citat de Daily Mail.
Citește și: Prima reacție a arbitrului din Turcia bătut pe teren: ”Toată lumea m-a lovit de mai multe ori în față”
După acest incident violent, Halil Umut Meler a luat în calcul să se retragă din arbitraj, la doar 37 de ani. ”S-a terminat pentru mine. Nu mai pot continua”, ar fi fost cuvintele rostite de arbitru în fața colegilor săi care l-au vizitat la spital. Însă președintele Federației de Fotbal din Turcia, Mehmet Buyukeksi, a anunțat că acest lucru nu se va întâmpla, deoarece Halil Umut Meler este vizat să participe la EURO 2024.
„Halil Umut Meler este un arbitru respectat atât de UEFA, cât și de FIFA. Ne așteptăm să participe la EURO 2024. Am avut o întâlnire cu Rosetti săptămâna trecută. Este exclus ca el să renunțe la arbitraj chiar acum”, a anunțat conducătorul Federației de Fotbal.
Explicație uluitoare a preşedintelui de la Ankaragucu
Faruk Koca a oferit o primă reacție despre incidentul violent în care a fost implicat și a dat o explicaţie uluitoare. El a susținut că nu l-a lovit cu pumnul pe arbitru, deși imaginile arată contrariul și, mai mult, a spus că totul a fost cauzat de deciziile eronate ale centralului.
Citește și: Măsură drastică împotriva președintelui care a bătut un arbitru în Turcia. Câți ani de închisoare riscă
”Eu doar am vrut să protestez verbal și să-l scuip în față pe arbitru. I-am dat o palmă peste față, palma mea nu i-a cauzat hematomul. După ce a primit palma, arbitrul a rămas pe picioare 5-10 secunde, apoi s-a aruncat pe gazon. M-au luat imediat de acolo. În afară de palmă, nu am nicio vină”, a spus Faruk Koca, în urmă cu cîteva zile, citat de Daily Mail.
Ankaragucu ocupă locul 11 în SuperLig, cu 18 puncte, în timp ce Reizespor este pe opt, cu 22 de puncte.